URMĂTORUL MECI — Mexic – Africa de Sud · 11 IUN · 22:00
7 AUGUST 2026
Tot ce trebuie să știi pentru a te bucura de fotbal.
A fost odată un Mondial

Universitatea Craiova l-a transferat pe Heriberto Tavares

arodmin · 3 Jul 2026 · 1 MIN
1 min de citit

Universitatea Craiova a oficializat transferul internaționalului capverdian Heriberto Tavares, care a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. La 29 de ani, atacantul ajunge la campioana României după un parcurs în campionatele din Portugalia, Franța, Spania și Israel.

Carieră construită în cinci țări

Format la Benfica Lisabona, Tavares a evoluat pentru cluburi precum Boavista, Moreirense, Stade Brestois, Famalicao, Ponferradina, Estoril și Maccabi Netanya. În sezonul trecut la Maccabi Netanya a disputat 32 de meciuri în toate competițiile, reușind șase goluri și zece pase decisive.

Site-ul de specialitate Transfermarkt îl cotează pe jucător la 750.000 de euro. În 2025, Tavares a debutat pentru naționala Capului Verde și are cinci selecții.

Al cincilea transfer al verii

Heriberto Tavares este al cincilea transfer efectuat de Universitatea pentru sezonul viitor, după portarii Alexandru Maxim și Răzvan Sava, fundașul jamaican Ronaldo Romario Webster și atacantul francez Simon Elisor.

„Bună ziua, leilor! Sunt foarte fericit și mândru să mă alătur acestui club minunat”, a declarat Tavares. „Voi încerca să ajut clubul să câștige trofee, să ofer pase decisive și să înscriu goluri.”