Cutremur de 6,1 grade resimțit în cantonamentul Angliei din SUA
Pregătirea Angliei pentru Cupa Mondială 2026 a fost tulburată de un eveniment neașteptat. Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter, produs în largul coastelor vestice ale Cubei, a fost resimțit puternic în Statele Unite și în Mexic, două dintre țările care găzduiesc turneul final, iar printre cei care au trăit momente de panică s-au numărat și jucătorii naționalei engleze, aflați în cantonament pe teritoriul american.
Seismul a fost simțit în mai multe orașe din sudul Statelor Unite, unde unele clădiri au fost evacuate preventiv după ce au început să se clatine. Mișcarea telurică a fost resimțită inclusiv în zone turistice intens circulate, precum complexul Disney World din Florida. Serviciul Național de Meteorologie american a transmis că nu există risc de tsunami, iar autoritățile nu au raportat victime sau pagube majore.
Îngrijorările cele mai mari vizează însă Cuba, unde fondul construit, degradat după decenii de criză economică, este vulnerabil la astfel de șocuri. În zonă au fost semnalate și pene de curent, care au afectat rețelele de comunicații.
Pentru englezi, incidentul vine la finalul unei perioade de acomodare deja agitată în America de Nord, în care mai multe naționale au reclamat probleme la bazele de pregătire. Lotul pregătit de Thomas Tuchel nu a avut însă de suferit, iar programul de antrenamente a continuat conform planului.
Anglia, una dintre principalele favorite la câștigarea trofeului după un parcurs perfect în preliminarii, va debuta la Cupa Mondială pe 17 iunie, într-un duel de mare atracție cu Croația, pe stadionul AT&T din Arlington, în cadrul Grupei L, din care mai face parte și Ghana.