Bayern Munchen a învins pe teren propriu cu 7-0 formația Union Berlin, în etapa a patra din Bundesliga, și a ajuns la 25 de goluri marcate în acest sezon. Harry Kane a marcat de două ori și a devenit cel mai rapid fotbalist din istoria campionatului german care ajunge la 100 de goluri.
Bayern a deschis scorul în minutul 18, prin Jamal Musiala. Harry Kane a dus gazdele la două goluri diferență, în minutul 39, dintr-un penalty scos de Olise. Scorul primei părți a fost stabilit de francezul Olise, în minutul 43.
Kane a făcut dubla în minutul 54, pentru ca în minutul 70 să înscrie și noul intrat Saibari. A fost primul gol al marocanului transferat de la PSV Eindhoven. Finalul i-a aparținut lui Olise, care a mai înscris de două ori, în minutele 73 și 76.
Bayern Munchen este lider interimar în Bundesliga, cu 10 puncte, în vreme ce Union Berlin se află pe locul 16, cu un singur punct.
Harry Kane a ajuns la 100 de goluri în Bundesliga după doar 98 de apariții, depășind performanța deținută anterior de Dieter Muller, cu 30 de meciuri mai puține. Căpitanul naționalei Angliei este creditat cu șanse mari la câștigarea Balonului de Aur, trofeu pe care nu l-a câștigat niciodată, deși a marcat 448 de goluri în 664 de meciuri la echipele de club, plus 85 de reușite în 121 de partide la naționala Angliei.
Într-o declarație pentru cotidianul spaniol Marca, Harry Kane a vorbit despre șansele sale la Balonul de Aur:
„Este complicat. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc prea mult despre mine. Singurul lucru pe care l-aș spune este că sezonul trecut a fost incredibil, atât la nivel personal, cât și pentru echipă. A fost, de departe, cel mai bun sezon din viața mea. Este adevărat că faptul că am ajuns la 73 de goluri, a doua cea mai mare cifră din istorie, vorbește de la sine. Sunt extrem de mândru de acest lucru. Pot doar să le mulțumesc colegilor mei și tuturor celor care m-au ajutat să fac acest lucru posibil. Dar Balonul de Aur nu este în mâinile mele. Depinde de oamenii care votează. Din punctul meu de vedere, sezonul trecut este deja istorie. Acum sunt concentrat pe actualul sezon și abia aștept să văd ce mai pot face. Știu că se va vorbi mult despre Balonul de Aur până în octombrie, pentru că este un premiu foarte important. Mulți oameni mi-au spus asta (n.r. că ceremonia de decernare va avea loc la Londra) și poate fi un semn bun. Bineînțeles, faptul că se va desfășura în orașul meu natal ar face momentul și mai special. Va trebui să așteptăm și să vedem ce se întâmplă.”