Gigi Becali, patronul FCSB, a reacționat la forma bună a lui Dinamo, liderul Superligii, și a amintit performanțele istorice ale echipei sale în cupele europene, într-o apariție publică recentă.
Dinamo se află în fruntea clasamentului, cu un avans de 11 puncte față de FCSB, pe care a și învins-o în meciul direct, scor 2-1. După zece etape, singura echipă care a reușit să se impună în fața liderului este Petrolul Ploiești, într-un meci disputat la debutul stagiunii.
„N-o să mai facă nimeni ce am făcut eu. Semifinală de Cupa UEFA, cu Olăroiu, am bătut Chelsea aici, am eliminat Ajax, Valencia, am adus pe Real Madrid, pe City Manchester la București. Să aducă ei în Bănie sau pe Ștefan cel Mare. Să vedem, vine la Ștefan cel Mare? Nu îi interesează pe ei de Ștefan cel Mare”, a declarat Gigi Becali.
Speranțele FCSB se îndreaptă acum spre Laurențiu Reghecampf, care a acceptat să-l înlocuiască pe Marius Baciu pe banca tehnică. Obiectivul echipei este cucerirea titlului, mai ales că cei doi au discutat duminică, 20 septembrie, a doua zi după eșecul suferit în fața Universității Craiova, scor 0-5.
„L-am sunat pe Reghe, a răspuns, m-am înțeles imediat cu el. Eu i-am zis primă de 500.000 pentru Champions League, el a zis un milion. Ne-am înțeles în privința lui Rotaru, i-am zis să-i dea banii că nu e clauză, e datorie. I-am zis că îi dau eu. El dacă vine, nu vine pentru bani. Pentru el e relansare. Din Tunisia vine de la 50.000 de euro, intră în Champions League și pleacă la 500.000 de euro pe lună. Cât a dat Dinamo? (n.r. 4-0 cu Farul) E bine! Nu mă îngrijorează, pentru că el așa mi-a spus, eu am încredere în el. Așa mi-a spus: ai cel mai tare lot, câștig campionatul la pas. El nu prea a vorbit prostii, tâmpenii, să exagereze, niciodată. Nu i-am pus niciun fel de obiectiv, păi ce obiective să-i pui? Ce play-off, la noi nu există alt obiectiv decât unul singur. Locul 1, așa arăta tata tot timpul. Eu i-am zis că îi aduc doi jucători, un atacant și un mijlocaș, el a zis că n-are nevoie, dar eu tot o să-i aduc”, a dezvăluit Gigi Becali.