Matteo Duțu, fundaș central de 20 de ani transferat de la AC Milan în luna ianuarie, a intrat pe teren abia în minutul 84 la victoria lui Dinamo cu Farul, scor 4-0, deși antrenorul Nuno Campos l-a avut indisponibil pe titularul Stoinov.
Israelianul Stoinov a cerut să nu fie folosit pentru a respecta o sărbătoare religioasă importantă, dar Nuno Campos nu a apelat la Duțu nici în aceste circumstanțe. În locul lui, macedoneanul Imran Fetai a fost titular pentru prima dată. Duțu a intrat abia în minutul 84, în locul lui Pascual, schimbat pentru a primi aplauzele publicului la finalul unei alte apariții solide.
A fost doar al doilea joc al lui Duțu în acest sezon de SuperLiga. Fotbalistul mai intrase în minutul 81 la 4-0 cu FC Voluntari, pe 8 august. A fost titular o singură dată de când Nuno Campos e antrenor la Dinamo, în victoria din grupele Cupei României, 4-1 în deplasarea cu Sporting Liești, echipă de liga a treia.
Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a încercat să lămurească statutul lui Duțu încă de la începutul lunii august, iar situația fotbalistului nu s-a schimbat deloc în cele șase săptămâni scurse de atunci. Mai mult, Duțu pare să fi alunecat și în spatele lui Fetai, adus de la Shkendija pentru 150.000 de euro.
„Duțu, atunci când a văzut că Pascual a venit nepregătit, probabil că a tratat superficial acest aspect, iar acum trage mai tare. Îi face bine această concurență neașteptată. Pascual este un tip foarte serios, nu degeaba a ajuns la Atletico Madrid. A fost adus la echipa a doua, iar, dacă putea face pasul la prima echipă, probabil că nu se mai punea problema să ajungă la noi. Duțu a tratat puțin prea lejer concurența. Când pierzi startul, este foarte greu să revii. Și-a dat seama de acest lucru, luptă pentru asta și cred că exact acesta este și lucrul pentru care luptă antrenorul”, a detaliat Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, pentru Digi Sport, pe 4 august.
Matteo Duțu a costat-o pe Dinamo 200.000 de euro. A prins meciuri inclusiv la prima echipă a Milanului, în mai multe teste, precum și jocuri de Serie C la Milan Futuro. Bazându-se pe informațiile din Italia, dar și pe rapoartele de la Federație, conducerea lui Dinamo a estimat că Duțu urma să progreseze rapid până la nivelul primei reprezentative a României.
Duțu a fost în lotul lui Mihai Pancu pentru Euro U21, acum un an. Oamenii din FRF care l-au văzut zi de zi pe parcursul turneului final din Slovacia i-au remarcat seriozitatea și leadershipul, deși nu a primit minutele pe care și le-a dorit acolo.
După plecarea lui Kennedy Boateng, atât Duțu, cât și conducerea lui Dinamo se așteptau ca fotbalistul să intre în formula de bază pentru sezonul curent, alături de Stoinov. Antrenorul Kopic îl folosise de 12 ori pe parcursul celei de-a doua părți a sezonului trecut. Pe configurația actuală, Martin Pascual pare chiar mai greu de scos din echipă decât Stoinov: ibericul a jucat de 10 ori și, pe lângă siguranța defensivă arătată, a contribuit și cu 4 goluri pentru Dinamo. Pascual a venit liber de contract de la Mirandes, fără costuri de transfer pentru Dinamo.
Duțu, pentru care AC Milan a insistat să păstreze 50% din drepturile financiare ale unui transfer viitor, este acum a patra variantă în centrul apărării lui Dinamo, după Stoinov, Pascual și, mai nou, Fetai. De la startul sezonului, a strâns doar 15 minute în SuperLiga.