Laurențiu Reghecampf a anunțat că Denis Drăguș nu s-a refăcut după accidentare și nu va fi apt pentru meciul cu Oțelul Galați, din etapa a 11-a a SuperLigii. Atacantul urmează să fie disponibil, potrivit planului stabilit de staff-ul medical, pentru duelul cu FC Voluntari.

Drăguș s-a accidentat în urmă cu trei săptămâni, în finalul primei reprize a meciului cu Universitatea Craiova, și a ratat din această cauză și acțiunea naționalei României. Antrenorul FCSB-ului a oferit detalii despre recuperarea jucătorului în conferința de presă premergătoare duelului cu Oțelul.

„Avem un plan de recuperare pentru Denis Drăguș, împreună cu doctorul și fizioterapeuții, preconizăm ca săptămâna viitoare să fie în lotul pentru meciul cu Voluntari, dacă toate lucrurile vor decurge așa cum au decurs săptămâna aceasta. El a avut parte și de două antrenamente cu echipa, deci în momentul de față suntem foarte fericiți cu ceea ce a lucrat staff-ul medical cu el”, a declarat Reghecampf.

Transferat de FCSB după ce și-a încheiat conturile cu Trabzonspor, Drăguș a jucat două meciuri pentru „roș-albaștri”. A debutat în partida cu Petrolul, când a evoluat 19 minute, apoi a fost titular la întâlnirea cu Universitatea Craiova, meci în care s-a accidentat. Jocul cu FC Voluntari, nou-promovata din runda cu numărul 12, este programat luni, 19 octombrie, de la ora 21:00. Apoi, pentru FCSB urmează derby-ul cu Rapid, pe Arena Națională, sâmbătă, 24 octombrie.

Deși a fost prezentat oficial la FCSB în urmă cu două săptămâni, Reghecampf nu este sigur că va putea sta pe banca tehnică la partida cu Oțelul, programată sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 21:30. Antrenorul nu a fost încă înregistrat la LPF, fiind așteptată confirmarea plății datoriei pe care o avea către Universitatea Craiova.

„Nu cred că vor fi probleme, este vorba doar de o Comisie care trebuie să analizeze faptul că s-a plătit datoria către Universitatea Craiova și că am dreptul să stau pe bancă. Cu siguranță se va rezolva în cursul zilei de astăzi și mâine voi fi pe bancă. Sper!”, a spus Reghecampf.