Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă de Danemarca, scor 20-28, în prima semifinală a turneului Final Four al EHF EuroCup, disputată la Sala Polivalentă din București. „Tricolorele” vor juca finala mică împotriva Ungariei, duminică, de la ora 14:15, în direct la Digi Sport 1.

În cealaltă semifinală, Norvegia a învins-o pe Ungaria cu scorul de 27-23. Finala mare se va disputa duminică, de la ora 17:00, tot la Digi Sport 1.

România a deschis scorul chiar din minutul 1, prin Lorena Ostase. Danemarca a condus apoi cu 4-2, dar românca au egalat, 4-4, în minutul 8. Meciul a continuat echilibrat, cu scorul 7-7 în minutul 14, până când România a preluat pentru prima dată conducerea, 8-7, în minutul 16.

„Tricolorele” și-au majorat avantajul prin Crina Pintea, autoarea golului pentru 11-10 în minutul 19, iar în minutul 24 Mihaela Mihai a marcat pentru 14-12, prima diferență de două goluri în favoarea României în această partidă. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 16-17 pentru daneze, tot Mihaela Mihai fiind marcatoarea ultimului gol al reprizei.

În partea secundă, Danemarca s-a distanțat la două goluri, 20-17, în minutul 35, iar diferența a crescut până la finalul meciului. În minutul 40, scorul era 18-21 pentru daneze, iar partida s-a încheiat cu 28-20 în favoarea Danemarcei.

Înaintea meciului, selecționerul Ovidiu Mihăilă, în vârstă de 52 de ani, a vorbit despre miza semifinalei și despre integrarea jucătoarelor mai tinere în lotul de senioare.

„Cu siguranță, reîntâlnirea noastră după cinci luni nu este una simplă, dar sper să reușim să acoperim tot ceea ce mi-am propus în această temă, pentru a avea o evoluție bună în weekend. Eu mi-aș fi dorit să avem o acțiune înainte de acest Final 4. Ne așteaptă un Final 4 greu, cu echipe foarte bune. Atitudinea noastră să fie una bună pentru aceste două jocuri pe care noi ni le-am dorit, în primul rând prin evoluția fetelor și dorința lor de a rămâne la un nivel bun de performanță personală. Sunt jucătoare pe care și eu le-am antrenat și ele știu foarte bine și pot să confirme că țin foarte mult la acea generație. Nu trebuie să mă convingă, pentru că le cunosc calitățile. Din punctul meu de vedere, trebuie integrate treptat în această poveste și să nu se lovească, să spunem așa, de un zid și să-și piardă din încredere. Nivelul de senioare este greu. Puține dintre ele evoluează la acest nivel, cu excepția unor jucătoare precum Damian, Niță, dar mai sunt fete care evoluează la nivel de Liga Națională. De aceea trebuie integrate treptat la nivelul echipei naționale de senioare. Cu siguranță, în viitorul apropiat, unele dintre ele vor face parte din acest lot. Așa cum am spus tot timpul, atmosfera este cea mai importantă în orice echipă și mai ales la nivel de echipă națională”, a declarat Ovidiu Mihăilă, înaintea meciului României cu Danemarca din semifinalele EHF EuroCup.

România, una dintre gazdele Campionatului European din decembrie, a fost calificată direct la turneul final și a participat la EHF EuroCup alături de celelalte națiuni gazdă și de medaliatele de la Campionatul European 2024, Danemarca, Norvegia și Ungaria. „Tricolorele” s-au calificat în semifinale de pe locul 2 în grupa 1, în urma rezultatelor 27-29 și 25-45 cu Norvegia, 34-29 și 38-34 cu Polonia, respectiv 32-26 și 32-19 cu Slovacia.